Cum statul protectionist a corupt Suedia

Oamenii in varsta din Suedia spun ca a fi suedez inseamna sa te auto-intretii, sa nu devii niciodata o povara pentru altii. Independenta si munca asidua constituiau perceptia comuna a unei vieti decente si a moralitatii. Aceste lucruri erau valabile acum mai putin de 100 de ani.
      Bunica mea obisnuia sa spuna ca lumea s-a schimbat in rau. Ea era mandra ca nu ceruse nimanui niciodata ajutorul, ca s-a bazat numai pe sine si pe sotul sau, mandra ca au reusit sa aiba grija de familia lor. Ma bucur ca atunci cand a murit, la respectabila varsta de 85 de ani, a facut-o cu demnitatea inca intacta. Nu a fost niciodata o povara.
      Bunica mea, nascuta in 1920, a facut parte din ultima generatie care a avut acea mandrie personala speciala de a avea moralitatea solida si bine inradacinata, de a fi suverana propriei vieti indiferent de circumstante. Oamenii din generatia ei au avut parte de experianta a doua razboaie mondiale (desi Suedia nu a luat parte la ele) si au fost crescuti de fermieri saraci si muncitori in industrie. Ei au fost cauza si martorii « minunii » suedeze.
      Moralitatea lor le-a asigurat supravietuirea in orice conditii. Daca se gaseau in situatia de a nu putea trai din salarii , pur si simplu , lucrau mai mult si mai intens. Erau arhitectii si constructorii propriilor vieti, chiar daca insemna de multe ori munca intensa si situatii aparent fara iesire.
      Se ofereau adeseori sa ajute pe cei aflati in nevoie chiar daca ei insisi nu aveau prea mult insa acceptau cu greu ajutorul din partea altora. Se simteau mandri de a fi capabili sa aiba grija de ei insisi si pretuiau independenta altora. Considerau ca, daca ei insisi nu reusesc, nu au dreptul sa ceara ajutorul altora.
      Totusi s-au lasat cumva corupti de promisiunile politicienilor de a avea « grija » de cei « slabi » , o categorie de oameni cara nu exista pe atunci : cine ar fi recunoscut ca era incapabil sa se intretina ? Erau oameni buni la inima, muncitori, si probabil considerau ca o mica contributie pentru cei care o duceau mult mai rau erau o fapta demna de un bun samaritean.
      Teoretic, este poate de inteles si poate chiar demn de invidiat. Ei si parintii lor erau deja voluntari in retele care asigurau suport financiar pentru cei care aveau nevoie de ingrijiri medicale sau pentru cei care isi pierdeau locul de munca. In perioadele dificile precum recesiunile sau schimbarile sociale rapide acest lucru devenea o povara, totusi una voluntar asumata si in interes personal. O versiune pe scara larga a acestui sistem probabil li s-a parut o idee buna, chiar daca urma sa fie finantata coercitiv prin impozitare.
      Problema este ca statul protectionist a fost creat si a schimbat dramatic conceptia oamenilor. Statul care practica politici sociale ar fi putut fi un proiect de succes daca oamenii ar fi avut in continuare mandria si moralitatea de a se baza pe ei insisi si de a nu apela la ajutor decat daca ar fi avut cu adevarat nevoie.Aceastea si daca adaugam ca un stat care practica politici sociale ar putea functiona intr-o lume ceteris pribus, lucru care este de fapt ceea ce sta la baza acestui tip de stat. Dar lumea se schimba in permanenta, iar statul care ofera protectie sociala are nevoie de oameni mai « puternici » si « moral superiori » celor care nu au parte de un asemenea stat.
      Aceasta constiinta nu a fost insa dobandita. In schimb, au considerat ca mandria personala legata de cariera si familie vine natural ; in conditiile acestea probabil ca li s-a parut o afacere buna. Tot ceea ce trebuiau sa faca , li s-a spus, era sa lase politica (si ceva putere) in seama politicienilor. Aceasta propunere , imi pare rau sa anunt, pare inca valabila pentru populatia suedeza ; acestia sunt in general dispusi sa cedeze mai multa putere politicienilor si tind chiar sa ceara taxe mai mari.
      Moralitatea decenta a disparut demult. A fost complet distrusa in mai putin de doua generatii- prin beneficiile protectiei sociale si prin drepturile legate de acestea.

Copiii statului protectionist
Copii rezultati din generatia bunicilor mei, parintii mei printre ei, au invatat rapid si au imbratisat noua morala bazata pe « drepturile » oferite de sistemul de protectie sociala. Desi vechea generatie nu accepta sa depinda de altii (inclusiv de beneficiile protectiei sociale) aceasta nu a obiectat in legatura cu trimiterea tinerei generatii in scoli publice. Sunt convins ca nu au gandit niciodata in termeni precum « a avea dreptul » sa le fie educati copiii. Mai degraba au acceptat si apreciat ocazia oferita copiilor lor de a avea o sansa pe care ei nu o avusesera – prin invatamantul « gratuit ».
      Asa ca generatia parintilor mei a invatat in scoli publice unde li s-a predat matematica si limbile, dar si despre superioritatea sistemului de protectiei sociala si a moralitatii statului. Au invatat cum functioneaza masinaria statului care promoveaza politici sociale si au dobandit o conceptie total noua (dar gresita) a drepturilor : toti cetatenii – numai daca sunt cetateni – se bucura de dreptul la educatie, serivicii de sanatate, somaj si protectie sociala.
      A fi un individ, li s-a spus, inseamna sa ai dreptul la sprijin pentru satisfacerea nevoilor individuale. Li s-a mai spus ca oricine are dreptul la toate resursele necesare pentru obtinerea fericirii proprii si a societatii si ca oricine ar trebui sa se bucure de dreptul la a-si tine copiii in crese in timpul orelor de munca, lucru care face posibila castigarea a doua salarii (dar nu si destul timp pentru a-si creste copiii). Oportunitatea unei « vieti bune » , cel putin financiar , probabil ca li s-a parut enorma genaratiilor mai vechi.
      Noua moralitate a penetrat masele si a devenit starea « naturala » a lucrurilor, cel putin in mintea lor. Aceasta generatie, nascuta pe parcursul primelor doua decade de dupa Primul Razboi Mondial, a devenit considerabil diferita de moralitatea si filosofia parintilor lor. S-au obisnuit cu cresterea economica enorma din perioada post-belica (multumita faptului ca Suedia nu a intrat niciodata in razboi) si cu drepturile -vesnic in crestere- la protectie sociala. (Pentru a face fata cresterii cheltuielilor provocate de sistemul de protectie sociala si pentru a satisface cererile populatiei in acest sens, guvernul suedez a devalorizat moneda nationala de cateva ori in perioada anilor 1970 si 1980).
      Efectele pe care le-a avut asupra societatii faptul ca aceasta generatie a ajuns la maturitate si a intrat pe piata muncii au fost in principal doua : o presiune publica mai accentuata in sensul promovarii politicilor sociale si esecul general al societatii in eduacarea unor copii care sa poata fi proprii stapani.
      In acel moment schimbarea moralitatii si a filosofiei a devenit evidenta. In timp ce la inceputul secolului XX, Social Democratii, o putere hegemonica in Suedia pe tot parcursul secolului si chiar si mai tarziu, cereau micsorarea taxelor pentru a elibera pe muncitori de o povara care nu era necesara, acum politica lor s-a schimbat intr-una de marire a taxelor si de imbratisare a politicilor sociale fiind nevoie de refome sociale mai « eliberatoare ». Electoratul, copiii sistemului de protectie sociala, dependenti de logica acestuia, au suportat cresterile de taxe care au atins o pondere de 50% sau chiar mai mult. Si au cerut beneficii sociale pe cheltuiala platitorilor de taxe pentru a acoperi si chiar depasi cresterea taxelor.
      Schimbarea in politica care a survenit odata cu maturizarea acestei generatii si implicarea ei in politica a fost masiva. Revoltele cu tenta comunista ale studentilor din 1968 au fost probabil punctul culminant al acestei generatii radicale care cerea mai multe pentru sine prin redistributia realizata prin intermediul statului; cereau sa nu mai aiba povara responsabilitatii propriilor vieti. « Am nevoi », au motivat ei, si au concluzionat in mod direct ca au dreptul sa-si satisfaca acele nevoi – fie ca era vorba de mancare , adapost sau o masina noua.
      Desi in mod misterios parintii mei au mostenit in mare parte gandirea vechilor generatii , multi oameni de varsta lor, si in special cei mai tineri sunt PARADIGMATIC diferiti de generatia parintilor lor. Ei sunt produsul statului care practica politici sociale si sunt pe deplin constienti de beneficiile protectiei sociale la care ei au « dreptul ». Ei nu se intreaba insa care este sursa acestor beneficii, dar sunt sceptici in legatura cu politicienii despre care cred ca ar putea sa le ia aceste drepturi. « Schimbare » a devenit rapid un cuvant nedorit. Din moment ce, in mod necesar, implica o schimbare a sistemului de care sunt dependenti in mod ... parazitar.
      Odata cu aceasta generatie, vechiul adevar conform caruia productia conditioneaza consumul, a fost inlocuit de credinta ca exista un inviolabil “drept al omului” la serviciile protectiei sociale oferite de stat. Prin intermediul puternicelor sindicate, salariatii suedezi au fost recompensati in fiecare an cu cresteri salariale indiferent de nivelul productivitati reale, iar in timp cresterile anuale ale salariilor au intrat in normal. Cei care nu primeau cresteri salariale au inceput sa se considere « pedepsiti » de patronul rau intentionat,rezultand o dorinta mai mare de a obtine ajutor legal in lupta cu angajatorii. O persoana are dreptul la un salariu mai bun anul viitor asa cum salariul de anul acesta trebuie sa fie mai bun decat cel de anul trecut ; asa se gandeste acum.
      Aceasta modificare a gandirii a fost precedata de o schimbare a sistemului de valori. Schimbarile sociale au produs schimbari si in planul filosofiei de viata facand sa apara teorii ciudate si distructive. Copiii din generatiile ‘70, ‘80 si ‘90 au avut parte de o « maturizare » libera (bazata pe conceptiile si idealurile din 1968), care insemnau in esenta o copilarie « libera de constrangerile regulilor si ale responsabilitatilor ». Pentru aceasta generatie nu exista o niciun fel de cauzalitate in viata sociala ; orice ai face, nu e responsabilitatea ta—chiar si a aduce pe lume un copil. Acestia sunt actualii tineri adulti ai societatii suedeze.

Nepotii statului protectionist
Eu insumi fac parte din o a doua generatie de oameni crescuti in timpul si de statul protectionist. Exista insa o diferenta majora intre generatia mea si generatia precedenta : majoritatea celor din generatia mea nu au fost crescuti de parinti, ci de autoritati, in crese, incepand cu cea mai frageda varsta. Am fost directionati mai tarziu catre scoli publice, licee publice, universitati publice ; mai tarziu ne-am angajat in sectorul public si am avut parte de programe educationale prin intermediul puternicelor sindicate si a asociatiilor lor educationale. Statul este atotprezent si este pentru unii singurul mijloc de supravietuire – iar beneficiile de ordin economic si social care deriva din acesta singurul mod posibil de a obtine independenta.
      Deosebirea fata de vechile generatii este acum evidenta. Bunicii mei traiau intr-o lume total diferita din punct de vedere filosofic si moral, iar parintii mei purtau inca urmele vechiului mod de a percepe bine si raul. In timp ce parintii generatiei mele erau doar « partial contaminati » (ceea ce este oricum destul de rau), generatia mea e total intoarsa pe dos. Neavand parte de povetele bunicilor ci doar de sloganurile propagandistice ale statului-bona, nepotii statului protectionist nu inteleg deloc cum functioneaza economia.
      Conceptia comuna printre « nepoti » e ca indivizii pot cere oricand societatii sa li se satisfaca necesiattile (sau placerile). In cadrul unei emisiuni televizate recente, « copii »si « nepotii » statului protectionist s-au intlnit sa discute pe tema somajului si a problemelor pe care le au tinerii care se pregatesc sa intre pe piata muncii. Cererea « nepotilor » a fost ca « batranii » (nascuti in ultima parte a anilor ’40,’50 si ’60) ar trebui sa se retraga pentru ca « fura » locurile de munca ale tinerilor.
      Aceasta noua logica care justifica asemenea pretentii aberante functioneaza cam asa : Premisa e ca oricine are dreptul la o viata buna. Se ajunge la concluzia ca o viata buna este data de lipsa grijilor in legatura cu bunastarea materiala ; rezulta de aici ca a avea parte de protectie sociala si « independenta financiara » e esential. Independenta financiara, la randul ei , implica un anume statut social, un salariu pe masura si o meseria nu-prea-solicitanta ; o slujba buna este , deci, un drept al omului. Cei care acum muncesc pur si simplu ocupa locurile de munca si stau in calea realizarii idealului – fiecare dintre acestia violeza dreptul meu la acel loc de munca. Acest lucru face ca orice persoana care ocupa un post pe care mi-l dorsc sa imi incalce drepturile, transformandu-se intr-un infractor.
      Toti stim ce trebuie facut cu infractorii : ar trebui sa fie inchisi. O asemenea seninta este ceea ce un numar limitat , dar in crestere, de suedezi doreste—pentru patronii care nu vor sa-i angajeze si pentru cei in varsta care le ocupa posturile. Exista o « nevoie » de legi mai progresiste.
      Aceasta idee nu este sustinuta doar de tinerii ignoranti . Pe 14 mai, uniunea lucratorilor din comert a cerut statului « redistribuirea » locurilor de munca prin oferirea unor pensii de stat celor care , trecuti fiind de varsta de 60 de ani, s-ar retrage, permitandu-le angajatorilor sa primeasca in locul acestora pe tinerii someri. Conform acestui sindicat s-ar « creea » astfel 55 000 de locuri de munca.
      S-ar parea ca singurul mod de a gasi locuri de munca pentru tineri e ca cei mai in varsta sa fie « pusi pe liber » ; locurile de munca sunt putine iar somajul creste chiar si atunci cand cererea de produse si servicii creste—multumita multiplelor reglementari de pe piata. Statul protectionist creeaza probleme si conflicte la multe nivele, fortand oamenii sa concureze pentru aceleasi portii dintr-o bunastare descrescanda. Solutia : mai multe reglementari si mai putina prosperitate. Asta se intampla cand « a avea nevoie » si « a dori » inlocuieste « a merita » si « a avea experienta » atat in viata privata cat si in societate.

Nevoia de responsabilitate sociala
Aceasta moralitate degenerata si lipsa de intelegere a realitatii si a ordinii naturale a lucrurilor este evidenta si in domenii care implica responsabilitatea personala si respectul pentru semeni. Cei in varsta sunt tratati acum precum balastul,iar nu ca si cum ar fi fiinte umane si rude. Tinerele generatii se comporta de parca ar avea « dreptul » sa nu aiba grija de parintii si bunicii lor si deci, sa ceara statului sa-i usureze de aceasta povara.
      De aceea, majoritatea batranilor din Suedia fie traiesc deprimati si singuri in propriile case, asteptandu-si sfarsitul, fie au fost institutionalizati « beneficiind » de supraveghere 24/7 pentru a indeparta povara de umerii tinerilor muncitori. O parte din ei isi vad rudele o ora sau doua de Craciun , cand familiile lor fac un efort sa-si viziteze « problemele ».
      Dar cei in varsta nu sunt singurii care se afla la periferia acestui nou tip de societate in care statul se ocupa de populatia muncitoare. Acelasi lucru se intampla si cu copiii care sunt incredintati statului penru ingrijire in loc sa fie crescuti si educati de parintii lor.
      Mama mea, profesoara de gimnaziu, s-a confruntat cu parintii elevilor sai care ii cereau sa faca « ceva » in legatura cu situatia familiala neplacuta. Ei cereau « societatii » sa isi asume responsabilitatea cresterii propriilor copii din moment ce ei isi petrecusera deja « prea multi ani » purtandu-le de grija. (« Grija » insemnand in general sa ii duca la crese la ora 7 am si sa-i ia de acolo la 6 pm.)
      Acestia isi sustin raspicat « dreptul » de a fi usurat de aceasta povara. Problemele cauzate acasa de copiii neascultatori si scapati de sub control trebuie rezolvate in clase de catre personalul scolilor si al gradinitelor. Copiii trebuie vazuti dar nu auziti, si nu trebuie sub nici o forma sa-si impiedice parintii de la a se bucura de dreptul lor la cariera, vacante lungi in strainatate si evenimente mondene.
      Pentru a permite generatiei adulte sa munceasca si sa creeze bunastare care sa poata fi taxata (rata taxelor se ridica acum la 65% din venit), statul suedez lanseaza in mod constant programe progresiste pentru a proteja pe acestia de incidente si probleme. Libertatea aceasta de tip nou, este una lipsita de griji, fara probleme si ticsita de beneficii, toate oferite de statul protectionist.
      Ceea ce vedem acum in Suedia este consecinta perfect logica a statului care sustine programele de protectie sociala : atunci cand se ofera anumite facilitati si deci se indeparteaza responsabilitatea individuala a propriei vieti, un nou tip de individ se creeaza – imatur, iresponsabil si dependent. In consecinta ceea ce statul protectionist a creeat este o populatie de copii din punct de vedere psihologic si moral, care, aflati in situatia de a fi parinti nu isi lasa niciodata copiii sa se confrunte cu problemele, sa isi asume responsabilitati si sa propuna ei insisi solutii, determinandu-si progeniturile sa devina niste rasfatati, neajutorati si doritori vehementi de ajutor social.
      Analogia cu copiii rasfatati se dovedeste adevarata in viata de zi cu zi a oamenilor care muncesc in sectorul public, care se confrunta cu cererile populatiei. Am constatat ca nu e deloc neobisnuit ca parintii sa mustre profesorii pentru ca temele ar fi un stres « inutil » pentru cei tineri. Copii au dreptul la cunostinte, dar aparent ei nu trebuie expusi educatiei din moment ce presupune studiu si efort. Rolul profesorilor este ,evident, sa puna la dispozitia elevilor informatie care sa poata fi consumata de acestia fara sa mai fie nevoie sa reflecteze asupra ei (sau sa studieze). A face ceva singur este considerat « opresiv ». Un « trebuie », chiar determinat de legile naturale, este total nedrept si o violare a drepturilor unuia la o viata lipsita de probleme. Natura insasi, odata cu legile ei, devine o « povara ».

Economia dependentei
Probabil ca aceasta mentalitate explica popularitatea teoriilor anti-realitate precum scepticismul si post-modernismul, unde nimic nu este luat ca atare. Logica, se spune, este doar o constructie sociala care nu are niciun fel de relatie cu realitatea sau cu lumea (daca totusi aceasta exista). Aceste teorii sunt extraordinare prin faptul ca nu se pot dovedi sau contrazice niciodata. Orice ai spune, nu e nevoie sa iti asumi niciodata responsabilitatea pentru propriile afirmatii—nimeni nu iti poate verifica teza, nimeni nu poate sa o critice sau chiar sa o foloseasca. E a ta si exista doar pentru tine.
      Inutilitatea unei asemenea teorii ar trebui sa fie evidenta. Ar trebui de asemenea sa fie evident ca cei care propun aceste teorii iau anumite lucruri, precum existenta, asa cum sunt—ei nu isi traiesc viata niciodata bazandu-se numai pe indoiala si acceptia ca nu pot cunoaste nimic cu adevarat,ca nimic nu e ceea ce pare. In acest lucru, se pare, sta toata frumusetea.
      Intr-un fel, zicala austriaca : « valorile sunt un lucru subiectiv » , a fost luata prea in serios. In aceste teorii « moderne », subiectivitatea este principiul care sta la baza realitatii, si nu felul in care realitatea este evaluata si perceputa. Aceasta perceptie decurge direct din morala si logica relativa a copiilor si a nepotilor statului protectionist. Nu e nevoie ca cineva sa produca pentru ca eu sa consum—si nu e neaparat o povara pentru cineva sa-mi satisfaca nevoile pentru ca eu sa am o viata « buna ». Mai ales ca a trai o viata buna este un drept ; dreptul fiind singurul punct de reper intr-o lume in permanenta schimbare si intr-un univers care are la baza subiectivitatea.
      Din perspectiva unui observator (asa cum ma consider eu) aceasta nebunie are sens— sa inveti pe oameni ca nu trebuie sa se simta responsabili pentr consecintele faptelor lor creaza oameni intentionat dependenti. Statul protectionist a creat chiar monstrul egoist de care pretinde ca ne apara—pentru ca a impartit privilegii pe cheltuiala « nimanui ».
      Inginerii sociali ai statului protectionist, in mod evident, nu s-au gandit niciodata ca o schimbare atat de radicala a perceptiilor si a moralei ar fi posibila—ei au vrut doar un sistem care sa garanteze o anumita securitate pentru toata lumea, un sistem in care cei capabili sa poata si sa vrea sa munceasca pentru ei insisi, iar cei disabilitati sa poata duce o viata decenta. Cine s-ar fi gandit ca reformele progresiste care urmareau sa asigure drepturile muncitorilor si prosperitate pentru toti la inceputul secolului XX va avea un asemenea recul in plan moral si filosofic ?
      Nimic nu a fost asa cum se astepta—societatea pur si simplu nu este asa de previzibila.
      Aceasta noua moralitate este opusa celei a generatiei bunicilor mei. Este o moralitate care pretinde ca independenta se poate obtine prin cedarea responsabilitatilor catre altii, si ca libertatea se poate atinge doar prin subjugarea altora. Rezultatul acestei moralitati degenerate este un dezastru economic, social, psihologic si filosofic.
      Este in acelasi timp si o tragedie personala pentru multe mii de suedezi.Oameni care par incapabili sa se bucure de viata fara sa se simta responsabili pentru propriile activitati si alegeri ; si e imposibil sa te simti liber si independent fara sa detii mijloacele prin care sa-ti controlezi propria viata. Statul protectionist a creat un om dependent care nu poate gasi ce e valoros in viata ; mai mult, constata ca sunt incapabili sa cunoasca sentimente tipic umane precum mandrie, onoare si empatie. Aceste sentimente, impreuna cu mijloacele prin care dam sens vietii noastre, au fost preluate de statul protectionist.
      Poate asta explica de ce o asa mare parte a tinereilor consuma medicatie antidepresiva, fara de care sunt incapabili sa functioneze normal in societate. Si poate explica numarul de sinucideri in randul celor foarte tineri care nu si-au cunoscut niciodata cu adevarat parintii(acest numar este aparent constant). Totusi oamenii par total incapabili sa vada problema sau sa gaseasca o solutie. Ca niste copii rasfatati, ei striga dupa « ajutor » din partea statului.
      Bunica mea n-ar fi tolerat asa ceva niciodata. Dumnezeu sa o odihneasca in pace !


Translation to Serbian by Alexandru Ciureanu





Subscribe to the PerBylund.com Update! Subscribers receive a short e-mail message every time one of Per Bylund’s columns is published, with a synopsis and link.

Subscribe here: www.PerBylund.com/notifier/?p=subscribe



  

 

Sådan är kapitalismen




Site produced by Aparadigmal Productions